Sfatul arhitectului: Șapa fără secrete

0
1125

Straturile suport pentru podele sunt unele dintre cele mai importante materiale, care trebuie utilizate înainte de aplicarea stratului principal al podelei, a scândurilor, gresiei, panourilor sau a mochetei. Ele servesc la nivelarea și egalizarea suprafeţei, astfel încât pardoseala să-și îndeplinească funcţia, dar să și ofere izolaţie (termică, acustică) și protecţie împotriva deteriorărilor mecanice. În cazul montării unei instalaţii de încălzire prin pardoseală – șapa va acţiona ca un strat de încălzire.

Șapa umedă

Aceasta este de fapt un grund din beton nivelat manual sau un produs autonivelant gata preparat. Șapele de ciment sunt extrem de rezistente la umiditate, dar reacţionează negativ la temperaturi înalte. În cazul utilizării încălzirii de podea, o astfel de șapă este îmbogăţită cu o substanţă, care îi mărește flexibilitatea și care previne sfărâmarea mortarului. În schimb, șapa de gips este rezistentă la temperaturi înalte, dar sensibilă la umiditate, de aceea nu poate fi folosită pentru încăperile cu umidate permanentă. Există de asemenea șape din anhidrit, sensibile la umiditate, dar cu o perioadă de uscare scurtă, precum și de asfalt – șape industriale destinate pentru sarcini mari.

Șapa uscată
Aceasta are forma unei plăci din gips carton sau a unui panou fibros (mai rezistent la foc și la umiditate) și poate fi întâlnită cel mai des la mansarde. Este ușor de montat (direct pe podea sau pe balast), este rezistentă la compresie, dar stratul unei asemenea șape nu poate depăși grosimea de 6cm.

Instalare
Având în vedere modul de instalare al șapei putem deosebi șapa combinată cu substratul. Aceasta este așezată pe un strat de grund, adesea înainte de legarea completă a produsului, ceea ce asigură o mai bună aderenţă a celor două materiale. Șapa glisantă (de separare) este așezată pe folie din polietilenă sau pe carton bituminos pentru a fi o barieră pentru umiditate sau în alte cazuri când este nevoie de despărţirea podelei de șapă (beciuri, băi). În schimb șapa flotantă este așezată pe izolaţie termică sau acustică. Șapa flotantă îmbunătăţește proprietăţile acustice ale pardoselei și este utilizată cel mai des împreună cu încălzirea în pardoseală.

Șapa flotantă, întâlnită cel mai des în case relativ mici, nu poate avea puncte de contact cu părţile adiacente ale clădirii (de ex. cu pereţii). Aceasta trebuie să aibă posibilitatea să se deplaseze pe substratul său, de aceea se aplică dilatarea periferică. În cazul încăperilor mai mari de 30m2, trebuie luată în considerare și dilataţia intermediară, care va permite extinderea șapei la temperaturi înalte. Izolaţia termică este utilizată pentru protecţia termică sau acustică, eventual pentru amândouă. Șapa este utilizată deseori pentru încălzire, adică sunt așezate in interior conducte pentru încălzirea încăperii.

Securizare
Indiferent de tipul de șapă, există o regulă generală foarte importantă – șapa se așează pe un substrat uscat, protejat corespunzător împotriva umidităţii.

Pentru a reduce absorbţia lichidului și pentru a mări rezistenţa șapei la sarcini dinamice se utilizează impregnarea. Rășini speciale penetrează suprafaţa șapei, dar fără să modifice structura acesteia și fără să închidă porii.

Etanșarea constă în aplicarea unei pelicule de suprafaţă, care nu este rezistentă la abraziune, de aceea necesită întreţinere regulată. Aplicarea preparatului într-un strat mai gros reprezintă acoperire, care conferă șapei o rezistenţă sporită la sarcini și la deteriorările mecanice, pentru că toată suprafaţa este protejată. Straturile de peste 0,5mm sunt compuse din rășini sau laminate.

Toate șapele utilizate în clădirile de locuit pot fi supuse tehnicilor de protejare descrise mai sus. Utilizarea acestora crește rezistenţa întregii pardoseli la umiditate,  la influenţa temperaturii, la mijloacele chimice și la sarcinile mecanice.

Vezi mai multe: parchet stratificat

ZOSTAW ODPOWIEDŹ

Please enter your comment!
Please enter your name here