Scândurile din lemn nu sunt doar finisaje pentru casele tradiționale de la țară sau pentru locuințele în stil rustic. Tot mai des se regăsesc în apartamente datorită aspectului și a stilului minimalist, mereu la modă . O astfel de pardoseală arată original, iar atunci când este realizată din lemn selecționat – fără noduri sau alte defecte, durata ei de viață poate depăși și 50 de ani. Dușumeaua de acest fel se mai numește și albă.
La bază este susținută de grinzi – niște bârne groase din lemn dispuse pe planșeu, pe un strat izolator anti-umezeală. Tot mai des funcția de strat izolator este îndeplinită de plăci din vată minerală, asigurate suplimentar cu o dușumea oarbă – plăci fibrolemnoase. Întărește planșeul și asigură o egalizare bună a pardoselii. Grinzile sunt realizate cel mai des din lemn de esență moale, de obicei pin, și sunt dispuse la distanțe de 50-70cm. Dimensiunile lor (înălțimea) depind de modul de izolare, de spațierea și construcția casei. Grinzile mai înalte sunt folosite la pardoselile montate direct pe sol.
Scândurile din lemn se fixează perpendicular pe grinzi, bătându-le în cuie de acestea. Tipul de lemn depinde bineînțeles de natura și de modul de exploatare a încăperii. Anumite specii de lemn pot fi folosite pentru pardoseala din baie, iar altele pentru dormitor. Cele mai populare specii lemn sunt cele de conifer și cele de lemn exotic, foarte prezente pe piață, care sunt mai rezistente la frecare și la umezeală.
În mod tradițional, scândurile se pun una câte una, și nu într-un rând. În cazul încăperilor mai mari, scândurile trebuie alese (tăiate) în așa fel încât lungimea lor să fie de trei ori mai mică decât dimensiunea pardoselii. Aceasta permite îmbinarea exact la jumătatea scândurii de pe rândul alăturat și garantează aspectul frumos al dușumelei. Rosturile se acoperă cu șipci de îmbinare.
Scândurile ar trebui să fie dispuse cu nervurile paralel cu marginea, deoarece astfel se asigură durabilitatea și rezistența la umezeală. Grosimea lor depinde de distanțele dintre grinzi. Atunci când sunt mai distanțate este necesară folosirea unor șipci cu grosime mai mare de 3 cm, scândurile având standard 25mm grosime.
Asamblarea
Planificând dispunerea scândurilor și cantitatea de material necesar trebuie să nu uităm de rosturile de dilatație de lângă pereți și să asigurăm condițiile corespunzătoare. Temperatura optimă pentru asamblarea pardoselii este cea de 15-20°C, după ce scândurile s-au „odihnit” în prealabil în camera unde urmează să fie montate. Se fixează de grinzi cu ajutorul cuielor bătute oblic în orificiile de pe margine sau perpendicular. Prima metodă permite mascarea cuielor. Fixarea scândurilor se face pornind de la fereastră, paralel cu peretele cel mai scurt . Cel mai bine este să se folosească cuie cu profil special, cu crestături, ceea ce nu le permite să iasă în timpul exploatării podelei.
Lucrări de finisare
Rosturile de dilatație se acoperă cu plintă de podea. Pe lângă faptul că îi permit lemnului să lucreze liber, fac posibilă și ascunderea cablurilor și a altor elemente care de obicei strică aspectul încăperii. După montare dușumeaua se șlefuiește și se aplică un strat protector de lac, ulei sau leșie.
Montarea scândurilor din lemn masiv
Înainte de a începe montajul verificăm umiditatea substratului de ciment și a aerului din încăpere.
- Scândurile care urmează să fie montate trebuie lăsate în încăperea respectivă cel puțin pentru 48 de ore, întotdeauna în ambalaj.
- Montăm dușumeaua pe grinzi din lemn de conifer cu dimensiuni de 40 x 50 sau 50 x 60 mm, dispuse la distanțe de 45-55 cm, egalizate perfect și fixate de sol cu dibluri de fixare.
- Înainte de montare trebuie să ne îngrijim și de stratul de separare, realizat din carton bitumat sau folie, dintre sol și grindă precum și de cel dintre grindă și scândură. Acesta va preveni deteriorarea stratului izolator și totodată scârțâitul dușumelei.
- Montajul îl începem fixând prima scândură de grindă cu ajutorul cuielor (cu orificiul înspre perete), lăsând pe întreg perimetrul pardoselii un rost de dilatație cu lățime de 8-10 mm.
- Apoi punem următoarele scânduri, bătându-le cu un bloc din lemn pentru a proteja marginile de distrugere. Fixăm fiecare scândură de grinzi cu ajutorul cuielor inelate.
- Să nu uităm să montăm scândurile în așa fel încât punctul de îmbinare lambă-uluc să se sprijine pe centrul grinzii.
- După terminarea montajului îndepărtăm penele și apoi lăsăm pardoseala timp de 14 zile, pentru a se stabiliza tensiunile apărute în timpul montării.
- Șlefuim cu hârtie de 24, 36, 60 și 80.
- Umplem rosturile pe întreaga suprafață cu chit de lemn, iar apoi șlefuim cu hârtie abrazivă de 120.
- Acoperim parchetul cu lac sau impregnăm cu ulei, conform instrucțiunilor producătorului, iar pe margini montăm plintă de parchet.
Întreținerea pardoselii din lemn masiv
Întreținerea curentă a pardoselii din lemn masiv constă în aspirarea sistematică și folosirea periodică a soluțiilor de întreținere.
Renovarea
Pentru a îndepărta deteriorările suprafeței lăcuite, dușumeaua trebuie rașchetată, iar apoi acoperită cu un lac poliuretanic sau acrilic pentru pardoseli din lemn. Grosimea dușumelei din lemn masiv de pin permite ca renovarea descrisă mai sus să se poată face chiar și de 12 ori.
Modul ecologic de protejare a dușumelei din lemn masiv de pin
Substanțele naturale precum uleiul și ceara fac posibilă protejarea în mod ecologic a dușumelei din lemn de pin. Uleiul pătrunde adânc în lemn și îl întărește, iar ceara formează o suprafață care protejează de praf și murdărie. Stratul protector cu proprietăți antistatice astfel obținut este permeabil și flexibil. Asigură căminului un mediu plăcut și sănătos.
Vezi mai multe: parchet stratificat